Dreptul muncii maritime
Răspunderea armatorului pentru remunerațiile neplătite ale echipajului
Echipajul unei nave de marfă rămâne fără remunerațiile plătite. Angajatorul, managerul navei, se află în insolvență, iar lanțul de contracte de navlosire bareboat și sub-bareboat permite fiecărei societăți să indice următoarea ca fiind răspunzătoare. Creanțele marinarilor rămân fără destinatar.
Cabinetul a îndreptat pretențiile și împotriva armatorului, în temeiul Codului navigației comerciale, potrivit căruia remunerațiile echipajului reprezintă o cheltuială legată de exploatarea navei și sunt în sarcina acestuia.
Cauzele au fost examinate de instanțele din centrul maritim al țării, unde s-a format o practică constantă potrivit căreia armatorul nu răspunde pentru remunerațiile echipajului. Instanța de fond a respins pretenția în fiecare dintre cauze, iar instanța de apel a confirmat respingerile, în total patruzeci și șase de hotărâri judecătorești, pronunțate de toate completele care au examinat cauzele.
Cabinetul nu a renunțat la niciuna dintre cauze și le-a dus în fața Curții Supreme de Casație.
Rezultat: Douăzeci și trei de recursuri, toate soluționate în favoarea marinarilor. Curtea Supremă de Casație, prin ambele secții civile și în complete diferite, a casat hotărârile instanței de apel și a admis pretențiile împotriva armatorului. Practica anterioară a instanțelor cu privire la această chestiune a fost depășită.
Drept comercial și societar
Drepturi de acționar contestate după majorarea capitalului social
Doi acționari ai unei societăți pe acțiuni bulgare rămân fără documentele care le materializează drepturile: după majorarea capitalului social, societatea refuză să le elibereze certificate provizorii pentru acțiunile nou dobândite și să îi înscrie în registrul acționarilor.
În cursul litigiului, împotriva lor au fost invocate un registru al acționarilor, lipsă timp de mai mulți ani și prezentat abia într-o etapă ulterioară a procesului, susținerea că, între timp, întregul lor pachet a fost cesionat unui terț, precum și un proces-verbal notarial care atesta distrugerea originalelor certificatelor lor. Fiecare dintre aceste apărări a fost combătută.
Rezultat: Cererile de chemare în judecată au fost admise integral, iar Curtea Supremă de Casație nu a încuviințat recursul. Interesul acționarial protejat este de peste 20 de milioane de euro.
Drepturi reale și drept succesoral
Recunoașterea dreptului de proprietate în cazul cumpărării prin persoană interpusă
În anul 2010, clientul cumpără o bază de producție într-o zonă industrială, un teren cu hale și depozite. Negociază personal tranzacțiile cu vânzătorii și le plătește prețul, dar, din cauza sechestrelor instituite la acel moment asupra bunurilor sale, ca cumpărător în actele notariale este înscrisă o rudă apropiată a acestuia. Între cei doi nu se întocmește un contraînscris.
Opt ani mai târziu, persoana înscrisă ca cumpărător decedează. Ceilalți moștenitori susțin că imobilele fac parte din masa succesorală. Clientul formulează acțiuni pentru a fi recunoscut ca proprietar, susținând că actele au fost încheiate cu simulație personală în privința cumpărătorului, iar persoana înscrisă a fost interpusă.
Singurele probe scrise sunt niște chitanțe din ziua tranzacțiilor, prin care o parte dintre vânzători atestă că au primit prețul chiar de la client. Autenticitatea și data întocmirii acestora au fost stabilite prin expertize grafologice judiciare.
Instanța de fond și cea de apel au respins acțiunile pe același temei: pentru ca dezvăluirea simulației personale prin proba cu martori să fie admisibilă, instanțele au reținut că sunt necesare două începuturi de dovadă scrisă, unul privind raporturile cu vânzătorii și al doilea privind înțelegerea internă cu persoana interpusă. Un al doilea astfel de document, prin natura sa, există rareori. De aceea, depozițiile vânzătorilor audiați au fost considerate inadmisibile, iar acțiunile, nedovedite.
Cabinetul a dus cauza în fața Curții Supreme de Casație, care a încuviințat recursul cu privire la această chestiune, ca fiind o problemă de importanță pentru dezvoltarea dreptului. Curtea a reținut că este suficient un singur document care face verosimilă simulația și că cerința privește doar admisibilitatea probei cu martori, iar nu concluzia finală privind dovedirea simulației.
În loc să trimită cauza spre rejudecare, Curtea Supremă de Casație a soluționat litigiul pe fond: a analizat depozițiile vânzătorilor, le-a coroborat cu expertizele și cu celelalte probe din dosar și a reținut simulația ca fiind dovedită.
Rezultat: Hotărârile celor două instanțe anterioare au fost casate, iar acțiunile au fost admise integral, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată pentru toate cele trei instanțe. Hotărârea este definitivă, iar răspunsul la chestiunea ridicată face parte din practica Curții Supreme de Casație.
